O lupta cu cancerul mamar de obicei
incepe cu un nodul. Nodulul este gasit fie de doctorul tau in timpul
consultatiei senologice (a sanilor), fie prin folosirea unei mamografii sau a
altui test imagistic, la sfarsitul zilei fiind pusa in situatia de a face fata
diagnosticului. Emotiile si mintea ta vor fi ravasite, avand foarte multe intrebari fara
raspuns.
Informeaza-te
Inainte sa continui pe acest drum,
trebuie sa aduni informatii cat mai multe despre diagnosticul tau. Primul pas
va fi sa iti faci un dosar in care sa iti pastrezi copii ale tuturor
rezultatelor obtinute in urma testelor medicale efectuate. Cand este descoperit
in faza incipienta, cancerul nu este o sentinta la moarte, ci o lupta cu sanse
mari de izbanda. De aceea pastrarea informatiilor iti va oferi o imagine de
ansamblu pentru a lua cele mai bune decizii in tratarea cancerului mamar.
Diagnosticul initial
Diagnosticul tau initial vine din
rezultatul investigatiilor. Mamografia sau ecografia mamara il vor alerta pe
medicul tau asupra unor modificari la nivelul sanilor. Din fericire 80% dintre
noduli sunt benigni. In restul de 20% din cazuri, biopsia mamara va stabili
diagnosticul cu certitudine. Urmatorul pas este aflarea stadiului in care se
afla cancerul, fapt ce il va ajuta pe medic sa aleaga cele mai bune optiuni de
tratament pentru tine. Testele si procedurile pentru determinarea stadiului pot
include, pe langa mamografia si ecografia mamara initiale:
-
Analize de
sange;
-
RMN mamar;
-
Scintigrafie
osoasa;
-
CT torace si
abdomen.
Nu toate pacientele au nevoie de aceste
teste. Doctorul tau le va alege pe cele potrivite pentru tine.
Ce urmeaza dupa diagnostic?
Dupa diagnosticare urmeaza o discutie
cu doctorul tau pentru a decide care este tipul de tratament potrivit pentru a
combate cancerul. Aceasta este o perioada puternic incarcata emotional: vei
pune in balanta efectele pe care tratamentul il va avea asupra ta, dar mai ales
ce se va intampla daca vei alege sa nu faci nimic. Trebuie sa te gandesti doar
la tine, sa pui intrebari si sa inveti care sunt lucrurile pe care trebuie sa
le faci.
In cazul in care vei face chimioterapie
nu trebuie sa te gandesti ca va fi rau, trebuie sa ai incredere in tine si vei
putea depasi fiecare moment. Trebuie sa ai incredere ca te vei vindeca dupa
radiatii si operatie. Fii sigura ca ai in tine puterea de a duce la bun sfarsit
tratamentul. Cauta in cei dragi iubire, motivatie si confort. Orice vei alege
sa faci, nu te astepta la o sentinta sumbra. Uita de statistici, tu nu esti o
statistica!
Dupa diagnosticul de cancer mamar
trebuie sa te astepti ca vei fi schimbata. Vei sti cat de puternica poti sa fii
si cat de rezistenta trebuie sa fii. Corpul tau va avea nevoie de mai multa
atentie si este posibil sa arati diferit fata de perioada dinaintea
diagnosticului. Este posibil ca schimbarea sa nu fie usor de observat nici de
cei mai apropiati prieteni, dar tu vei sti diferenta. Cel mai important lucru
este sa accepti ca schimbarea este buna si desi ai fost trecuta prin foc, esti
o invingatoare.
Dr. Elena Claudia Teodorescu - Medic primar radiologie si imagistica medicala
Dr. Monica Aura Manaila - Medic primar radiologie si imagistica medicala
Donna Medical Center - Centru de excelenta in depistarea precoce a cancerului mamar
------------------
Articole referinta:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu