Blog-ul nostru s-a mutat!

Veti fi redirectionat automat catre noua adresa. Daca acest lucru nu se intampla, vizitati noul nostru blog la adresa
http://www.donna-medicalcenter.ro/blog.html
si actualizati-va adresa salvata in Bookmarks.

luni, 7 ianuarie 2013

Durerea de san - recomandari utile

Sursa foto: womenshealthency.com
-->
Durerea mamara (mastodinia sau mastalgia) este comuna in randul femeilor. Durerea la nivelul sanilor poate fi descrisa ca o sensibilitate acuta sau cronica, o senzatie de arsura, junghi, presiune sau durere. Durerea poate sa fie constanta sau poate sa apara ocazional, de obicei premenstrual. Unele femei au dureri de san severe, care persista mai mult de cinci zile pe luna.  Durerea severa poate persista chiar si pe perioada ciclului menstrual si dupa acesta; arareori este cvasipermanenta.

Simptome
De cele mai multe ori, durerile de san semnaleaza modificari mamare necanceroase (benigne); foarte rar semnifica cancer la san (apasa aici pentru a citi care sunt simptomele cancerului la san).  Durerile mamare inexplicabile, care nu dispar dupa ciclu menstrual sau care persista dupa menopauza, trebuie sa fie evaluate de catre medicul specialist.
Cele mai multe dureri de san sunt clasificate ca fiind ciclice sau non-ciclice.

Dureri ciclice la nivelul sanilor:
- Sunt in mod clar legate de ciclul menstrual;
- Adesea sunt insotite de umflarea si ingreunarea  sanilor;
- Afecteaza de obicei ambii sani, in special portiunile supero-externe. Durerea poate iradia chiar si in zona axilara;
- Durerea este mai puternica in ultimele cinci-zece zile ale ciclului menstrual, iar apoi devine mai usoara;
- Afecteaza de obicei femeile intre 20 si 40 de ani.

Dureri non-ciclice la nivelul sanilor:
- Nu au legatura cu ciclul menstrual;
- Sunt descrise ca arsura sau stransoare;
- Pot fi constante sau intermitente;
- Afecteaza de obicei un singur san, intr-o zona bine localizata, dar durerea se poate raspandi mai difuz in intregul san;
- Afecteaza de obicei femeile aflate la menopauza.

Cand sa mergi la medic?
Programeaza un consult la medicul tau daca intampini oricare din urmatoarele situatii:
- Ai dureri care persista zilnic pe o perioada mai mare de cateva saptamani;
- Durerea este localizata intr-o anumita zona a sanului;
- Durerea ta de san pare sa se agraveze in timp;
- Durerea de san interfereaza cu activitatile de zi cu zi.

Care sunt cauzele durerilor la san?
Durerea poate fi cauzata de urmatorii factori:
- Hormonal (cel mai frecvent);
- Modificari benigne de tipul: chisturi mamare, traume, interventii chirurgicale la sani;
- Durerea poate proveni de asemenea de la peretele toracic, muschi, articulatii sau inima;
- Un dezechilibru de acizi grasi in celule;
- Medicatia: medicamente hormonale, tratamente de infertilitate si contraceptive orale;
- Sani de dimensiuni mari. Acest tip de durere este de obicei insotit de dureri de gat, umeri si spate.

Diagnosticarea durerilor la san
Pentru a diagnostica starea de sanatate a sanilor, medicul tau iti poate recomanda sa urmezi urmatoarele examinari si teste:
- Examenul clinic mamar si examenul fizic
In timpul acestui examen, medicul tau va verifica eventualele modificari la nivelul sanilor, examinand sanii si ganglionii limfatici situati la nivelul gatului si in zona axilara. Este posibil ca medicul tau sa iti asculte inima si plamanii si sa verifice peretele toracic si abdomenul sau sa puna intrebari pentru a se asigura ca durerea de la nivelul sanului nu este legata de o alta afectiune. In cazul in care istoricul medical si examenul fizic al sanului nu dezvaluie nimic neobisnuit, este posibil sa nu fie nevoie de teste suplimentare.  
- Mamografia
Daca medicul tau detecteaza un nodul la san, cresterea focala a consistentei tesutului mamar sau o zona focala de durere, iti poate recomanda sa faci o mamografie. Chiar daca examenul clinic mamar este normal, medicul tau iti poate recomanda o mamografie de diagnosticare, daca ai peste 35 de ani si daca te confrunti cu un inceput de dureri mamare. Mamografia de diagnostic se concentreaza pe zonele suspecte din sani si verifica leziuni care pot fi prea mici sa se simta in timpul examinarii.
- Ecografia mamara
Ecografia mamara poate fi recomandata pentru a evalua o zona de durere persistenta la varsta sub 40 ani sau peste 40 ani daca mamografia arata un san dens.
- Biopsia sanului
Daca in timpul examinarilor imagistice medicul identifica un nodul la san sau alte anomalii suspecte, poate recomanda efectuarea unei biopsii pentru a avea un  diagnostic de certitudine. In timpul biopsiei, medicul tau radiolog obtine un mic esantion de tesut mamar din zona suspecta si il trimite pentru analiza microscopica.

Cum sa iti usurezi durerea acasa?
Chiar daca exista putine cercetari care sa verifice eficacitatea acestor remedii, ele ajuta multe femei sa amelioreze durerile de sani. Iata ce poti face:
- Poarta un sutien suport ferm;  
- Poarta un sutien de sport in timpul exercitiilor fizice si un sutien in timpul somnului, in special in perioadele cand sanii tai pot fi mai sensibili;
- Experimenteaza terapia de relaxare, care poate ajuta la controlul nivelului ridicat de anxietate, asociat cu durerea de san severa;  
- Limiteaza sau elimina cafeina si teina, in special in perioadele dureroase (consumul de cafea, ceai negru, ciocolata, coca cola);
- Diminueaza consumul de grasimi la mai putin de 20% din totalul caloriilor;  
- Tine un jurnal al zilelelor in care te confrunti cu dureri, pentru a determina daca durerea este ciclica sau non-ciclica.
 
           
            Nu uita, daca durerea persista sau observi modificari la nivelul sanilor, programeaza cat mai curand o consultatie la medicul tau specialist.

            Controleaza-te! Fii sigura ca esti bine!
             
            Doctor Elena Claudia Teodorescu
            Medic primar radiologie si imagistica medicala - Donna Medical Center

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Ti-a placut acest articol? Apasa pe butonul LIKE de mai jos si distribuie-l cu prietenii tai !
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Resurse: http://www.mayoclinic.com/health/breast-pain/DS00760


Un comentariu:

  1. Este un articol complet care ne ajuta pe noi mai putin cunoscatori ai termenilor medicale sa intelegem reaparitia acestei boli .Va multumesc

    RăspundețiȘtergere