Stiam ca am cancer inainte ca medicul meu sa ma anunte. Corpul meu imi spunea asta si, in plus, am vazut-o pe mama mea cum a murit de cancer cu cativa ani mai devreme.  Sotul meu era detasat in Irak, eram doar eu si fetele mele adolescente. Eram devastata deoarece pentru mine cuvantul cancer insemna sentinta la moarte. Am vorbit cu fetele mele despre diagnostic, mai ales pentru ca si ele au ajutat la ingrijirea mamei mele. Fetele aveau un plan. Mi-au zis: “Mama, tu intotdeauna ne spui ca nu vei incalca o promisiune facuta. Trebuie sa ne promiti ca vei trai. Ca vei supravietui. Avem nevoie de tine. Te rugam, promite-ne”. Eram speriata, dar le-am promis. Sa incep chimioterapia a fost cel mai infricosator lucru pe care l-am facut.

Privind in urma, oricat de ciudat ar suna, cancerul a fost cea mai mare experienta a vietii mele. Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa mai trec vreodata prin asta, dar cum altfel mi-ar fi aratat fiicele mele ca au invatat atat de multe lucruri, precum puterea si compasiunea? Mi-am facut prietene care imi vor ramane prietene si surori pentru tot restul vietii. Ce mai conteaza putina oboseala si pierderea parului? …

Pana in aceasta zi, sunt mama care poate spune ca viata i-a fost salvata de copii. Chimioterapia, operatia si tot restul au amplificat promisiunea pe care le-am facut-o; fetele m-au ajutat si niciodata nu voi uita asta.

Iulia, Bucuresti

Controleaza-te! Fii sigura ca esti bine!

--> Ecografie mamara
--> Mamografie
--> Testul Papanicolau pentru san - HALO